
Ce este diabetul zaharat
Diabetul zaharat reprezinta o afectiune caracterizata de tulburarea secretiei de
insulina la nivel pancreatic si rezistenta celulelor periferice la actiunea acesteia,
dereglari metabolice care duc la aparitia hiperglicemiei.
Principalele tipuri de diabetul zaharat sunt reprezentate de catre:
Diabetul de tip 1 insulinodependent care se datoreaza distructiei totale ale
insulelor beta pancreatice producatoare de insulina; mai frecvent intalnit la
persoanele tinere sub 30 de ani, pacientii necesitand tratament cu insulina tot
restul vietii;
Diabet de tip 2 caracterizat prin asocierea deficitului de insulina cu cresterea
rezistentei celulare periferice la actiunea hormonului;
Diabetul gestațional – specific perioadei de sarcina.
Cum se manifesta afectiunea
Factorii implicati in aparitia diabetului de tip 1 (juvenil) sunt de 2 tipuri si anume:
genetici (mosteniti) si de mediu reprezentati de catre infectiile virale (produse in
copilarie sau in adolescenta care induc distructia insulelor Langerhans) si alimentatie.
Diabetul de tip 2 este cea mai intalnita forma a bolii si se asociaza frecvent cu
obezitatea, obezitatea centrala (grasimea din talie). Factorii de risc implicati in
aparitia acestei forme de boala sunt reprezentati de catre regimul alimentar
necorespunzator, lipsa activitatii fizice, consumul cronic de alcool si varsta inaintata.
Diabetul gestational se datoreaza modificarilor hormonale specifice sarcinii care
impiedica insulina sa si exercite functiile de reglare asupra metabolismului glucozei
cu aparitia insulino-rezistentei. Afectiunea apare de novo in timpul sarcinii (la femeile
care nu prezinta diagnostic anterior de diabet zaharat) si dispare de obicei dupa
nastere.
Poliurie – urinare frecventa cu eliminarea unei cantitati crescute de urina;
Polidipsie – sete intensa;
Tulburari de vedere;
Greata si varsaturi;
Polifagie – apetit crescut;
Fatigabilitate;
Infectii tegumentare si ale tractului urinar recurente;
Furnicaturi si senzatie de amorteala la nivelul membrelor inferioare.
Diabetul de tip 1 prezinta in mod frecvent debut brusc, manifestat sub forma
cetoacidozei diabetice- in absenta insulinei, organismul nu poate utiliza glucoza ca
forma de energie, in schimb metabolizeaza grasimile cu producere de cetone care
determina acidifierea sangelui.
Diabetul de tip 2 cuprinde manifestari instalate gradual, boala fiind descoperita in
mod intamplator in cadrul serviciilor de oftalmologie (retinopatia diabetica),
nefrologie (insuficienta renala diabetica), neurologie (neuropatie diabetica),
dermatologie, chirurgie vasculara (arteriopatie diabetica) sau cardiologie.
Cum se stabileste diagnosticul bolii
Diagnosticul diabetului zaharat este clinic si paraclinic, analizele de laborator
utilizate pentru depistarea afectiunii fiind reprezentate de catre:
Determinarea glicemiei a jeun (pe nemancate) care in cazul diabetului zaharat
este ≥ 126mg/dl;
Determinarea unei valori ale nivelului glucozei in sange in orice moment al zilei
≥ 200mg/dl;
Hemoglobina glicozilata (prin metoda HPLC – conform standardului
international) ≥ 6.6%- este utilizata ca indicator al variatiei glicemiei in ultimele
3 luni;
Testul de toleranta la glucoza efectuat la 2 ore dupa ingestia a 75g de glucoza >
200 mg/dl;
Glicozuria (glucoza urinara) apare in valori ale glicemiei serice care depasesc
180mg/dl – pragul renal al glucozei reprezinta un indicator important al
afectiunii.

Mișcarea, exercițiile fizice, chiar și în condiții de pandemie, măcar o jumătate de oră
zilnic, evitarea excesului alimentar cotidian, alimentația cât mai puțin „îmbunătățită” și în
cantități mici, repetate, monitorizarea greutății reprezintă tot atâtea metode de a preveni
sau întârzia instalarea diabetului zaharat.
CÂT SĂ MÂNCĂM?
Când vom conștientiza că mâncarea e la fel de rea ca băutura, drogurile sau țigările pe
care le-am blamat dintotdeauna? În „naivitatea” noastră, noi, oamenii, am transformat
mijlocul într-un scop. Dintr-un mijloc de a supraviețui, mâncarea a devenit un scop.
Mâncăm pentru a trăi sau trăim ca să mâncăm?Consumul excesiv de dulciuri, alimente
cu multă energie concentrată în volum mic și foarte plăcute la gust, începând din
copilărie, este o altă cauză a creșterii ponderale și a creșterii incidenței diabetului.
Mai toate semipreparatele pe care le găsim conțin zahăr (potențator de gust), sare
(conservant și potențator de gust) și, eventual, glutamat (alt potențator de gust), ca să le
facă mai dezirabile, ca să mâncăm mai mult, un truc economic generator de excese,
obezitate și diabet.
Nu putem să nu mâncăm din ele, doar trăim în secolul XXI. Putem să mâncăm din toate,
întrebarea nu este: „ce să mâncăm?”, ci: „cât să mâncăm?”. Trebuie să renunțăm la ce
am fost învățați de mici, chiar dacă pentru noi e relativ târziu, trebuie să ne schimbam
stilul de viață și să-i învățăm pe copii că mâncarea nu e o recompensă, că ce e bun poate
fi și toxic și că picioarele ne-au fost date pentru a merge, nu doar ca să apăsăm pe
accelerație și frână.
Păcatul nostru cel mare nu este că mâncăm mult, ci că nu alergăm destul. Omul a fost
timp de mii de ani vânător-culegător, efortul fizic normal fiind echivalent cu alergatul a 40
km/zi, ceea ce numai sportivii de performanță mai fac în prezent.Noi nu alergăm mai
deloc, mâncăm alimente concentrate și ne mirăm că ne îmbolnăvim.
Evident, monitorizarea periodică a constantelor biochimice prin vizite medicale regulate,
„obligatorii”, poate depista precoce tendința la creșterea glicemiei și apariția diabetului zaharat.

VĂ DORIM SĂNĂTATE!