
Consumul de droguri şi traficul ilicit al substanţelor stupefiante reprezintă
una din problemele majore ale societăţii la nivel global şi continuă să
creeze enorme prejudicii pentru sănătatea şi bunăstarea persoanelor. Pe
26 iunie la nivel mondial este marcată Ziua Internatională de Luptă
împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri, care are drept scop de a
atenţiona populaţia asupra acestei grave probleme sociale şi de sănătate,
de a motiva persoanele afectate să renunţe la consumul de droguri şi de
a promova un mod sănătos de viaţă. În contextul consolidării eforturilor
comunităţii internaţionale asupra criminalităţii în domeniul drogurilor,
Guvernul Republicii Moldova a stabilit combaterea traficului şi consumului
ilicit de droguri ca o prioritate, adoptând o abordare coordonată şi
multisectorială a acesteia, concretizată în Planul de acţiuni de combatere
a narcomaniei şi narcobusinessului în anii 2007-2009, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 314 din 17 martie 2007. Narcomania continuă
să aibă un impact negativ profund asupra dezvoltării şi stabilităţii din
întreaga lume şi capătă proporţii tot mai ameninţătoare. În conformitate cu
recomandările OMS, substanţele sau clasele de substanţe psihoactive
(drogurile), a căror administrare pot produce tulburari mintale, tulburari de
comportament şi dependenţa, sînt: alcoolul, opiaceele, derivatele
cannabisului, sedativele şi hipnoticile, cocaina, halucinogenele, tutunul,
solventii volatili, alte substanţe psihoactive şi din diferite clase utilizate în
asociere.
În contextul campaniei social-informative, cu genericul „Împreună
pentru viață”, prilejuită Zilei Internaționale Împotriva Abuzului și
Traficului Ilicit de Droguri, astăzi, 26 iunie, se organizează și desfășoară
ore informative pentru deținuții aflați temporar în custodia
statului.Beneficiari ai acestor măsuri educative au fost inclusiv și
femeile, deținuții minori, dar și persoanele condamnate la detenție pe
viață.
Activitațile au avut ca scop de a informa, în special tinerii, despre
pericolul consumului de droguri şi problema traficului ilicit de droguri,
de a atenţiona deţinuţii asupra acestei grave probleme sociale şi de
sănătate, de a motiva persoanele afectate să renunţe la viciul de a
consuma droguri şi de a promova un mod sănătos de viaţă.
În Republica Moldova narcomania a devenit o problemă pe parcursul
ultimilor 20 de ani, fiind favorizată de factori de ordin psihosocial,
economic, dar și financiar. Una din modalităţile principale de combatere
a narcomaniei este profilaxia și desfăşurarea unei propagande antidrog
active în mediul deţinuţilor.
Combaterea traficului de droguri este o problemă extrem de
importantă şi serioasă. Doar eradicînd narcomania prin eforturi
commune, ne putem proteja copiii, familiile şi comunităţile de
această ciumă, deoarece chiar şi persoanele bine instruite şi
educate să aibă o aversiune persistentă faţă de orice fel de
droguri, pot deveni victimele ei.